jump to navigation

Corina vrea haine sexy-cool pentru când va fi mamica ianuarie 10, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Corina ne-a obisnuit deja cu stilul sau vestimentar iesit din tipare si este hotarâta sa nu renunte la el nici atunci când va fi mamica. Pe tot parcursul perioadei de sarcina, cântareata a afisat tinute indraznete, poate chiar mai sexy si decupate in zona taliei, spre deosebire de alte vedete gravide care-si ascund burtica sub haine largi. Pentru ca in maximum doua luni va aduce pe lume un copil, artista si-a provocat fanii la un concurs pe pagina ei oficiala de MySpace, prin care le cere sa-i creeze haine sexy-cool pe care sa le poarte ca si mamica. Astfel, toti cei care sunt la curent cu stilul avangardist al cântaretei si au ceva originalitate sunt rugati de Corina sa-i creeze “un outfit de mamica cool”, toate ideile iesite din comun trebuind trimise la adresa monden.info@gmail.com pâna la sfârsitul lunii. Câstigatorul va primi de la artista un obiect de imbracaminte purtat intr-unul din videoclipurile ei, dar si cel mai recent album “Gimme your love” cu autograf.

Criza politica la Kiev. Iuscenko se teme ca Moscova ii pregateste debarcarea ianuarie 10, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Coalitia portocalie de la Kiev a murit la mai putin de un an de la infiintare. Presedintele Viktor Iuscenko a acuzat ingerinta Rusiei, in timp ce fosta sa partenera, premierul Iulia Timosenko, a apreciat ca nu poate fi vorba de «mana Moscovei».

Presedintele ucrainean, Viktor Iuscenko, a declarat ca tara sa nu va accepta “nici un scenariu adus din exterior”, facând aluzie la Rusia, în conditiile în care coalitia pro-occidentala aflata la putere s-a destramat. “Tara a luat drumul democratiei si nu va accepta nici un scenariu importat din exterior”, a declarat Iuscenko intru-un interviu acordat agentiei Associated Press. “Se va repeta oare scenariul georgian? Cu siguranta, nu”, a adaugat el. Comentand pe marginea interviului, cotidianul rus Izvestia a scris ca Iuscenko a acuzat Rusia ca pregateste debarcarea sa din fruntea Ucrainei. In schimb, premierul Iulia Timosenko, care a fost acuzat de presedinte ca a tradat interesul national in favoarea Kremlinului, a declarat chiar inainte de moartea coalitiei ca “nu trebuie cautata mana Moscovei” in evolutiile politice interne.

Blonda nu renunta

Teoretic, Timosenko ar trebui sa-si prezinte demisia din fruntea Cabinetului, putand sa-si recapete fotoliul de premier daca formtiunea sa va reusi sa inchege o noua alianta de guvernare. Acordul care a stat la baza coalitiei pro-occidentale stipuleaza ca, in cazul destramarii, presedintele Radei Supreme si toti ministrii, in frunte cu premierul, trebuie sa demisioneze. Timosenko a refuzat ieri sa plece din fruntea Guvernului. Întrebata cu privire la clauza a acordului de coalitie, care prevede demisia premierului în cazul destramarii acesteia, Timosenko a raspuns: “Coalitia nu s-a prabusit”. “Presedintele este cel care a parasit-o unilateral”, a precizat ea. “Nu suntem o turma de oi care sar în prapastie daca una dintre ele face acest lucru”, a conchis premierul. Timosenko a sugerat luni, cand s-a destramat oficial coalitia, ca ea va continua sa guverneze “o lunga perioada” si ca evenimentele din parlament sunt “o furtuna intr-o ceasca de ceai”. Formatiunea presedintelui, Ucraina Noastra-Autoapararea, a anuntat ieri ca ministrii sai s-ar putea retrage, o decizie urmand sa fie luata in urmatoarele doua zile. Printre acestia se numara ministrii apararii, justitiei, de externe, dar si seful SBU. Presedintele legislativului de la Kiev, Arseni Iateniuk, a facut deja acest pas si si-a prezentat ieri demisia. Iateniuk a declarat în fata deputatilor ucraineni ca a preluat aceasta functie animat de idealuri si valori democratice si ca se retrage din post în mod onorabil.

Costurile unei aliante cu pro-rusii

Partidele parlamentare au la dispozitie o luna pentru a forma o noua coalitie, in caz contrar, presedintele urmand sa dizolve Parlamentul. Presa de la Kiev prezinta mai multe scenarii, dar doua dintre ele au sansele cele mai mari de realizare. Astfel, s-ar putea realiza o intelegere intre Blocul Iulia Timosenko (BIT) si formatiunea pro-rusa Partidul Regiunilor (PR), condusa de Viktor Ianukovici. Liderul PR si-a manifestat deja disponibilitatea in acest sens. Totusi, o astfel de alianta ar ucide sperantele blondei de la Kiev de a castiga viitoarele alegeri prezidentiale care vor avea loc in 2009 sau 2010 pentru ca electoratul “portocaliu” nu va trece usor peste aceasta. BIT si PR au colaborat deja de nenumarate ori in Parlament. Recent, cele doua formatiuni au votat pentru un set de legi care limiteaza puterea presedintelui. Ieri a fost ultima zi cand Iuscenko avea dreptul sa-si foloseasca dreptul de veto in cazul legilor care-i limiteaza puterile. In noua coalitie ar putea intra si blocul Litvin. Fiecare partid va pretinde insa posturi importante si niciunul nu este dispus la concesii. Mai muti analisti cred ca Timosenko se pregateste pentru alegeri anticipate si a stabilit chiar si un sediu de campanie in acest sens. In schimb, Iuscenko o va acuza pe fosta sa partenera ca si-a tradat electoratul. O a treia optiune viabila este realizarea unei majoritati tacite asigurata de cele doua formatiuni, cu Timosenko in continuare la carma Guvernului.

Crimeea solicita recunoasterea Osetiei de Sud

Criza politica a fost adâncita si de pozitiile exprimate de presedinte si premier în conflictul ruso-georgian. Daca Iulia Timosenko a manifestat o atitudine prudenta fata de Rusia, raliindu-se mai degraba pozitiei Uniunii Europene, Viktor Iuscenko a sprijinit deschis Georgia. Parlamentul regiunii autonome Crimeea a inaintat ieri o cerere catre Rada Suprema a Ucrainei sa recunoasca independenta Abhaziei si a Osetiei de Sud, asa cum a facut Rusia. Un numar de 79 din cei 90 de deputati prezenti au votat pentru. Parlamentul Crimeei este dominat de Partidul lui Ianukovici.
Anumiti analisti au sugerat ca razboiul dintre Rusia si Georgia pentru regiunea Osetia de Sud ar stârni tendinte separatiste sau în favoarea Moscovei din partea Crimeei.

Fiica presedintelui defileaza la Milano

Fiica presedintelui, Vitalina Iuscenko, va defila pe podiumul Milan Fashion Week, tânara în vârsta de 27 de ani urmând sa prezinte modele apartinând designerului Aina Gase. Vitalina nu urca pe podium pentru prima oara, ea luând parte si la Ukraine Fashion Week, unde a prezentat colectia designerului Olesia Telizhenko. Ea a aparut recent în paginile editiei ruse a Vogue, purtând o rochie scurta. Se crede ca ea va fi modelul la care Aina Gase va apela, la Milano, pentru prezentarea colectiei sale primavara-vara 2009. Gase este cunoscuta pentru crearea de vestimentatii pentru premierul ucrainean, Iulia Timosenko, si pentru fiica acesteia, Evghenia Carr.

Gigantul AIG salvat de la faliment de Guvernul SUA in ultimul moment. Leul se intareste timid ianuarie 10, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Asiguratorul mondial AIG, urmatoarea „victima” a economiei mondiale dupa Lehman Brothers, a fost salvat de la faliment in ultimul moment chiar de banca centrala americana (n.r., Federal Reserve – FED), astfel ca unda de soc financiar a fost atenuata. Federal Reserve a aprobat o operatiune de rascumparare a asiguratorului AIG, în valoare de 85 miliarde de dolari, în urma careia guvernul american va deveni actionar majoritar al grupului, cu o detinere de 80%. Preluarea pe ultima suta de metri a asiguratorului american a facut ca ieri pretul titeiului sa creasca cu 2,75 dolari, la 93,90 dolari/baril.

Falimentul Lehman Brothers, coroborat cu caderea AIG, ar fi insemnat continuarea turbulentelor mari pe plan mondial. Pe plan national, acest lucru ar fi dus la iesiri masive de bani ale nonrezidentilor din Romania. Mai mult, era de asteptat ca, in 2009, cresterea economica sa scada sub 6%. „Acum, mai periculoasa decat caderea lui Lehman Brothers si, indirect a lui Merril Lynch (care a fost preluata de Bank of America), este situatia celei mai mari firme de asigurari americane, AIG, aceasta din cauza legaturilor pe care le are cu restul industriei financiare in lume. Turbulentele mari vor continua, fuga de lichiditate se va accentua si aceasta va afecta si economia noastra, in sensul ca vor fi iesiri de bani ale nonrezidentilor din Romania. Dar sistemul nostru bancar este, in general, solid si industria financiara de la noi se bizuie, in principal, pe banci. Chiar daca economia europeana ar incetini mai mult, nu cred intr-o aterizare dura a economiei noastre. Este posibil insa ca, la noi, cresterea economica sa scada sub 6% in 2009. Cu atat mai mult trebuie sa folosim fondurile europene cu pricepere, ca sustinere a activitatii economice in conditiile inrautatirii mediului international (dincolo de rolul major in dezvoltarea infrastructurii)”, ne-a declarat Daniel Daianu, fost ministru al finantelor, actual europarlamentar PNL. „Romania nu va scapa de efectele acestei crize, dar consider ca trei sferturi din efectele acesteia au trecut deja peste noi – sa ne amintim ca aceasta criza a inceput in vara anului 2007 si acum vedem doar piesele mari din «domino» cazand peste Ocean”, ne-a declarat analistul economic Radu Limpede. Potrivit acestuia, bancile noastre depind de „bancile-mama” din UE si riscul a fost reevaluat peste tot in lume chiar din 2007, punandu-se capat epocii banilor „gratis”, adica cu dobanzi foarte mici fata de riscul asumat, epoca generata de cantitatile uriase de petro-dolari si de abuzurile din ultimul deceniu al erei „Greenspan”, cand rata fara risc in SUA a fost coborata pana la un neverosimil 1% pentru multi ani. „Pietele emergente ar putea chiar beneficia peste un timp de faptul ca banii din Vest nu mai au plasamente atat de sigure acolo si in mod cert «parcarea» lor pe pozitii cash uriase nu are sens pe termen mediu si lung”, a mai spus Radu Limpede.
(Paul Barbu)

Piata româneasca de capital isi revine

O prognoza publicata de Economist Intelligence Unit (EIU) reflecta ca „România este una dintre tarile cele mai vulnerabile la turbulentele financiare internationale”. Lucru observabil cu precadere in cursul diminetii de ieri, cand piata de capital romaneasca a fost entuziasmata de salvarea celui mai mare asigurator mondial. Moneda nationala s-a apreciat cu un ban, pâna la 3,6388 lei/euro, potrivit cursului de referinta afisat de BNR. La Bursa de Valori Bucuresti, in ciuda entuziasmului initial, indicele general a stagnat, iar titlurile a cinci SIF-uri au scazut cu peste 3%. Miscarea de pe piata americana s-a resimtit si asupra pretului petrolului, care a revenit pe un trend ascendent, urcând pâna aproape de 94 dolari pe baril, dupa doua zile consecutive de depreciere.

Proprietarii cladirilor devenite pericol public vor fi obligati sa le reabiliteze in doi ani ianuarie 10, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Proprietarii cladirilor publice in stare avansata de degradare, cu risc de prabusire, aflate în clasa I de risc seismic, vor fi obligati sa le consolideze, se arata intr-un proiect de ordonanta initiat de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor (MDLPL). Proiectul prevede obligativitatea consolidarii acestor cladiri în termen de maximum doi ani.

„Nu ne putem juca cu viata oamenilor. Aceste cladiri apartin fie de primarii, fie de proprietari, fie sunt revendicate. Indiferent cine este proprietarul, acesta va trebui ca, în termen de doi ani de la efectuarea expertizei si notificarea posesorilor, sa reabiliteze cladirea. In caz contrar, proprietarul va primi sanctiuni de ordin financiar sau chiar penal, daca se întâmpla accidente ce afecteaza trecatorii”, a declarat ministrul dezvoltarii, Laszlo Borbely. Mai mult, potrivit ministrului, acele cladiri aflate in stare avansata de degradare, care nu vor fi consolidate, vor putea fi expropriate. Potrivit proiectului, cladirile publice degradate vor fi inventariate, va fi realizata notificarea proprietarilor, care vor trebui sa faca apoi expertizarea tehnica si în termen de doi ani sa le consolideze. Primariile vor inventaria si notifica proprietarii sau vor expropria respectivele imobile în cazul în care proprietarii nu respecta legea, iar proprietarii vor expertiza cladirile si le vor reabilita. Imobilele aflate in patrimoniul istoric si cladirile de locuit din clasa I de risc seismic nu intra sub incidenta proiectului de ordonanta, statutul lor fiind reglementat de alte acte normative. Borbely a precizat ca proiectul de ordonanta de urgenta privind stabilirea de masuri speciale pentru reducerea riscului de prabusire a unor cladiri de interes public va ajunge in cel mult doua saptamani pe masa Guvernului. In Bucuresti sunt cunoscute o serie de cladiri grav avariate aflate in zona centrala: Calea Grivitei nr. 80, Calea Grivitei colt cu str. Gh. Duca – fostul magazin «Sora», hotel Muntenia din str. Academiei nr. 19-21, Hotel-restaurant Gambrinus din Bdul Elisabeta nr. 38, Policlinica si Spitalul Coltea, precum si numeroase cladiri din centrul istoric. Pe de alta parte, ministrul lucarilor publice a mai spus ca primariile inca nu au realizat hartile de hazard, cu toate ca acestea sunt finantate în proportie de 50% de la bugetul de stat. Pana in prezent, doar trei judete au realizat aceste harti si au primit finantare. Ministrul a atras atentia ca este timpul ca autoritatile locale sa ia în serios realizarea hartilor de hazard. „Desi finantam în proportie de 50% un program pentru realizarea unor harti de hazard natural la alunecari de teren si cutremure, doar trei judete au primit finantarea. Reamintesc ca aceste harti trebuiau finalizate pâna la 30 decembrie 2004”, a spus Borbely.

Hugh Hefner o vrea pe Angelina Jolie in Playboy ianuarie 10, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Bosul de la Playboy, Hugh Hefner, a declarat de curând ca isi doreste sa vada câteva dintre starletele de la Hollywood in paginile revistei pe care o patroneaza, printre care si pe Angelina Jolie. „Nu cautam neaparat stralucire, ci mai degraba acea imagine de fata din vecini, adica naturala. Cred ca asta am cautat inca de la inceput”, a declarat Hugh Hefner. Intrebat care sunt cele mai sexy femei din lume, Hef a spus: „Scarlett Johansson si Angelina Jolie“. El a adaugat faptul ca a incercat sa o convinga pe Angelina Jolie sa pozeze nud in Playboy, inca dinainte ca vedeta sa o nasca pe fiica sa Shiloh, in 2006. Cu toate acestea, Hefner nu a renuntat la ideea unui pictorial cu Angelina, astfel ca este hotarât sa insiste pâna când va primi un raspuns pozitiv.

Tun la final de mandat. PNL vrea sa desfiinteze Aeroportul Baneasa in beneficiul mafiei imobiliare ianuarie 10, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Pe ultima suta de metri de mandat, liberalii pregatesc un tun imobiliar de miliarde de euro. Vanat acerb de companiile imobiliare, pentru terenul de peste 180 de hectare, care valoreaza in prezent minimum doua miliarde de euro, Aeroportul International Baneasa ar putea fi inchis de la sfarsitul anului 2010. Aceasta in conditiile in care proiectul construirii unui nou aeroport care sa preia zborurile low-cost este doar pe hartie, iar accesul spre Aeroportul Otopeni este aproape inaccesibil, din cauza traficului urias si a lucrarilor fara sfarsit la carosabil si la constructia pasajului subteran.

Potrivit unui document guvernamental, aflat in posesia ziarului „Gardianul“, autoritatile au in vedere inchiderea Aeroportului Baneasa pentru traficul comercial de la 1 ianuarie 2011. Oficiali din cadrul Directiei Generale a Aviatiei Civile (DGAC) spun ca „documentul poate fi modificat”. „Traficul comercial operat cu avioanele Airbus sau Boeing trebuie restrictionat. Acest aeroport trebuie sa functioneze pentru avioane de capacitate mica cum sunt zborurile de protocol, SMURD sau Politie. Cine vrea sa zboare de pe un aeroport din centrul orasului trebuie sa plateasca. Construirea unui nou aeroport in sudul Capitalei depinde de capacitatea Aeroportului Henri Coanda”, ne-au explicat reprezentantii DGAC. Potrivit documentului intocmit de DGAC dupa sedinta Guvernului din data de 27 august, Ministerul Transporturilor va prezenta Executivului un plan de restructurare si reorganizare a Societatii Nationale „Aeroportul International Bucuresti Baneasa – Aurel Vlaicu”. „Dezvoltarea Aeroportului Baneasa trebuie limitata din cauza apropierii de zonele locuite ale nordului Capitalei. Aeroportul se confrunta deja cu reclamatii din partea locuitorilor din zona care solicita restrictionarea traficului”, se arata in documentul citat.

Avioanele Boeing si Airbus ar putea fi interzise pe Baneasa

De la 1 ianuarie 2011, aeronavele de mare tonaj, gen Boeing sau Airbus, ar putea sa nu mai aterizeze pe Aeroportul Baneasa. Directia Generala a Aviatiei Civile considera ca statul ar trebui sa descurajeze cresterile de trafic pe Aeroportul Baneasa, „in paralel cu asigurarea conditiilor ca traficul comercial de pe acest aeroport sa poata fi preluat treptat de Aeroportul Henri Coanda sau de un eventual alt aeroport situat in zona de sud a Capitalei”. Una din variantele propuse de Aviatia Civila este emiterea unei decizii de restrictionare a traficului comercial pe Aeroportul Baneasa, din motive de protectie a mediului. In schimb, se propun cateva variante alternative pentru functionarea aeroportului: „Realizarea, prin finantare bugetara, a unui terminal pentru procesarea oficialitatilor VIP (eventual prin modernizarea noii aerogari), pana la data de 1 ianuarie 2011. Elaborarea, prin finantare bugetara, a unui studiu de fezabilitate, impreuna cu Ministerul Sanatatii, privind dezvoltarea unor platforme SMURD si a unei baze de operare pentru Politia Aeriana pe Aeroportul Baneasa”.
O alta propunere vizeaza „reanalizarea tarifelor aeroportuare practicate de Aeroportul Baneasa, in scopul acoperirii cheltuielilor de exploatare si de investitii, respectiv impunerea unor tarife de protectie a mediului, tinand cont de amplasarea eroportului in interiorul Capitalei”. Totodata, autoritatile vor „impunerea unor restrictii pentru certificat de zgomot din considerente de protectie a mediului si finalizarea de catre Aeroportul Baneasa a lucrarilor la suprafetele de miscare”, se mai arata in nota initiata de Aviatia Civila.

Terenul valoreaza intre 2 si 6 miliarde de euro

Surse bine informate ne-au declarat ca miza acestei masuri este terenul aeroportului, care valoreaza la aceasta ora circa doua miliarde de euro. „Aeroportul Baneasa se intinde pe o suprafata de circa 180 de hectare. Terenurile din jur se vand cu circa 1.200 de euro metrul parat. In cazul in care s-ar desfiinta aeroportul, preturile terenurilor s-ar tripla”, ne-au precizat sursele citate. „Guvernul liberal este capabil de orice. Aeronavele Boeing 737-800, Airbus 319 sau 320 produc mai putin zgomot decat avioanele cu capacitate de numai 20 de locuri. Mafia imobiliara din zona vaneaza terenul aeroportului”, ne-a declarat fostul director al Aviatiei Civile Sorin Stoicescu.

Lectia de antideontologie: Cratita cu doua cozi ianuarie 10, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Pe un taler al balantei avem concluziile studiului “Sociologie si modernitate”, semnat de sociologul Lazar Vlasceanu, conform caruia femeile ar fi, nativ, mai inteligente decat barbatii. Pe celalalt taler, parerea altui sociolog roman care, culmea, este femeie – Maria Voinea, prorector al Universitatii Bucuresti, din care intelegem ca femeile nu sunt mai destepte, ci mai adaptabile. Care este adevarul? Din nefericire, diametral opus parerilor formulate de politicieni sau sociologi, barbati ori femei. Am o dilema. De ce au si femeile, cele care au reusit sa penetreze lumea barbatilor, pareri oarecum antifeministe? Cred ca explicatia sta in “sindromul Helsinki”. Asa cum ostaticii teroristilor ajung, dupa o vreme, sa fraternizeze cu teroristii, la fel, purtatoarele de diplomat si tinuta “business” subscriu atitudinii celor care le oprima suratele gospodine. Dincoace de concluziile sociologilor, femeia din Romania a ramas cu un statut subaltern barbatului, exact ca la inceput de secol XX. Intre timp, “Eva” a castigat doar dreptul la vot. Atat. Este o stupizenie monumentala sa afirmi ca in anul 2008 femeia este una moderna, europeana, cu drepturi depline. Chiar daca aceste drepturi sunt stipulate in Constitutie, nu se aplica. O stim cu totii, dar foarte putini recunosc aceasta stare de fapt. Mai mult chiar, mai ales in mediul rural, supunerea femeii in fata barbatului face parte din “buna educatie” din perioada celor sapte ani de acasa. De fapt, ca sa respectam adevarul, putem spune ca intalnim “femeia UE” si pe plaiurile mioritice, dar doar in marile orase si doar in cartierele de la trei stele in sus. Le recunosti. Au masterate, doua masini si functii importante in multinationale. In marele rest, adica mahalalele urbane si mediul rural, si asta inseamna cam 85% din teritoriu, femeile au ramas tributare unui patriarhat de Ev Mediu. Cine poate, sa ma contrazica. Cine poate, sa spuna ca nu este adevarat ca in Ferentariul bucurestean sau in miile de orasele provinciale, femeile nu sunt calcate in picioare saptamanal, ca nu se marita, traiesc si imbatranesc la coada cratitei, ca nu sunt exploatate acasa, acolo unde muncesc, sau sexual, pe principiul ca “e proaste”… Sunt femeile mai destepte decat barbatii sau sunt ele mai adaptabile, asa cum spun sociologii in studii savante? Cred ca este o falsa problema. Cred ca ar trebui, mai intai, sa inchidem “portile orientale” ale educatiei noastre, sa ne radem “barbile” de patriarhi de opereta sau sa mai punem o coada la cratita si pentru noi, si abia apoi sa ne intrebam hamletian al cui neuron este mai vioi sau mai adaptabil… Sau, si mai bine, sa nu ne mai punem aceasta intrebare, pentru ca raspunsul ar putea sa ne arunce direct in matriarhat…

Csibi Istvan ar putea fi judecat in stare de libertate ianuarie 10, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

La Tribunalul Bucuresti va avea loc, astazi, un nou termen din dosarul 11431/3/2008 in care este inculpat omul de afaceri Csibi Istvan, precum si alte 17 persoane, majoritatea administratori ai firmelor acestuia. Csibi se afla de sase luni de zile in arest preventiv la Penitenciarul Jilava, fiind acuzat de savârsirea mai multor infractiuni economico-financiare. Csibi va afla in cursul zilei de azi daca instanta ii va prelungi sau nu mandatul de arestare preventiva. Totodata, instanta va trebui sa se pronunte si asupra a cel putin doua exceptii ridicate de cunoscuta avocata Mariana Stefan, care este aparatorul lui Tanko Robert, unul dintre inculpatii din dosar. In prima exceptie se solicita ca instanta sa dispuna restituirea cauzei pentru refacerea urmaririi, pe motiv ca rechizitoriul nu a fost intocmit corespunzator, caz in care sesizarea instantei a fost nelegala. Unul dintre elementele care sustin cererea de restituire il constituie faptul ca rechizitoriul prezentat de DIICOT nu cuprinde mijloacele materiale de proba. Mai clar, in documentele depuse de parchet, de la momentul trimiterii in judecata pâna in prezent, nu exista o expertiza contabila, in conditiile in care presupusul prejudiciu indicat de DIICOT se ridica la cel putin 4 milioane de euro. Mai mult, procurorul de caz sustine ca aceasta expertiza ar fi una inutila si ca toata documentatia cu privire la stabilirea prejudiciului ar fi fost facuta de specialistii DIICOT si ANAF, fapt prin care DIICOT face o crasa discriminare a specialistilor si expertilor. Trebuie spus ca, in astfel de situatie, legea arata clar ca cei care intocmesc aceste expertize financiar-contabile sunt specialisti sau experti, care pot proveni atât din institutii publice sau private române, cât si din strainatate. In acest caz, potrivit art. 120 din Codul de procedura penala, organul de urmarire penala, DIICOT, trebuia sa fixeze un termen la care sa fie chemate atât partile din dosar, cât si expertul desemnat.

Codul lui Da Vinci, decriptat de secretarul Prioratului Sionului decembrie 27, 2008

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags: ,
add a comment

Secretarul Prioriei Sionului, Gino Sandri, a acordat un singur interviu in cei sase ani de cånd ocupa aceasta functie, lui Jean-Patrick Pourtal, in septembrie 2003. Sandri este asteptat la Bucuresti la finele acestei saptamåni, vizita acestuia fiind invaluita in mare mister. Chiar si interviul din 2003 are unele unde de controversa. Cei care l-au cunoscut pe Gino Sandri spun ca este un personaj misterios, care ar fi pasionat de subiecte oculte, ceea ce il face potrivit pentru functia de secretar al Prioriei Sionului, o organizatie facuta celebra de cartea “Codul lui Da Vinci” scrisa de Dan Brown.

Jean-Patrick Pourtal (JPP): D-le Sandri, de cat timp sunteti membru al Prioriei Sionului si cum ati devenit membru?
Gino Sandri (GS): M-am alaturat Prioriei in 1977, fiind recomandat de Pierre Plantard de Saint-Clair.

JPP: Ati fost apropiat de Plantard mult timp. Il stiati de cand era Mare Maestru al Prioriei Sionului. Care erau obiectivele lui Plantard pentru Prioria Sionului cand conducea?
GS: Baza este constanta si permanenta, conectata de traditia universala, cu toate acestea formele externe pot varia. Sion, de fapt, inseamna ramura sau origine. Apartine tuturor celor care au primit responsabilitatea unei actiuni directe cat de bine posibil. Obiectivele sale nu sunt nici politice, nici financiare.

JPP: Plantard a fost documentaristul lui De Sède pentru cateva lucrari ale acestui autor. Cum a fost conceputa aceasta colaborare?
GS: Pe la 1960, Gerard de Sède, care in mod norocos l-a intalnit pe Roger Lhomoy, a publicat un articol de rasunet intr-un saptamanal de mare circulatie. Atunci s-a considerat a fi demn de a intra in contact cu Pierre Plantard de Saint-Clair. Intai s-a dus la Aulnay-sous-Bois, la ideea lui Pierre Jouhet, si apoi a fost urmat de altii… Gerard de Sède a primit atunci un dosar care continea material pentru doua dintre cartile sale: “Templierii sunt printre noi” si “Aurul din Rennes”. Potrivit contractului semnat cu editurile Julliard, drepturile sunt impartite intre Gerard de Sède cu 35% si Pierre Plantard de Saint-Clair cu 65%. (…) Gerard de Sède a pus capat ulterior acestei colaborari si a lucrat cu tineri colaboratori, ca profesorul parizian Jean Luc Chaumeil, cu care a scris o carte intitulata “Cheia celor doua enigme”. Mi se pare ca Jean-Luc Chaumeil este autorul care a pretins ca a publicat in exclusivitate fotografii ale comorii de la Rennes-le-Chateau pastrata in Elvetia. Dar a luat atitudine in privinta comorii de la Pietroasa, expusa la Paris (n.r., la Expozitia Universala din 1867), dovedita ca falsa.

JPP: Plantard a fost implicat in lucrarea autorilor englezi ai “Enigmei Sfinte – Sangele Sfant si Sfantul Graal”. Colaborarea cu autorii a condus spre istoria Prioriei Sionului. S-a dorit dezvaluirea Prioriei publicului larg, si daca da, cu ce scop?
GS: In general, Prioria nu se adreseaza publicului larg, dar este necesar sa actioneze intr-un mod subtil. De aceea sunt perioade alternative in care Prioria a fost contestata si altele in care s-a vorbit mai putin. In 1955, Pierre Plantard de Saint-Clair a decis sa distraga atentia de la subiect. In 1977, cand am pus mana pe o lucrare intitulata “Comoara Triunghiului de Aur”, am discutat cu el despre brosurile difuzate si semnate cu diverse nume sub pseudonim (Lobineau, Blancassal…).
Ar trebui spus ca acolo si-a deschis o afacere si dl Corbu, care a avut un hotel cu restaurant.
(CONTINUARE in nr de maine)

Sandri a acceptat imediat interviul

Jean-Patrick Pourtal, autorul interviului, este un responsabil comercial care si-a consacrat mai multi ani din viata dezlegarii misterelor de la Rennes-le-Château. A avut si un site de internet, cu mare succes, dedicat acestui subiect controversat. Ulterior, Pourtal a lansat si un DVD intitulat “Codul lui Da Vinci: ancheta asupra veritabilelor mistere ale unui bestseller”. “Era in vara lui 2003 cånd ne-am intålnit”, isi aminteste Pourtal intrevederea cu Gino Sandri. “Ideea unei intrevederi ne-a venit dupa o scrisoare pe mai multe teme trimisa Prioriei Sionului la finele anului 2002. La cåteva luni au fost stabilite primele contacte. Foarte rapid, domnul Sandri a acceptat ideea unui interviu care urma sa fie publicat pe site-ul Rennes-le-Chåteau”, spune Pourtal.

Un vechi adept al lui Pierre Plantard

“Gino Sandri este membru al Prioriei Sionului de multi ani de zile. Un apropiat al lui Pierre Plantard, el este unul dintre membrii cercului select de lideri ai Prioriei Sionului. Gino Sandri a raspuns tuturor intrebarilor si a oferit si explicatii suplimentare pe intelegerea tuturor”, precizeaza Pourtal.

Microbistii romåni sunt siliti sa fure meciurile de pe Internet decembrie 27, 2008

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Consortiul format din Antena 1 si RCS&RDS continua sa ignore dorinta unei tari intregi de a imparti televizarea meciurilor din Liga I cu alti operatori de cablu. Astfel, peste trei milioane de microbisti nu pot vedea partidele din primul esalon la televizor si sunt nevoiti sa caute site-uri care preiau, ilegal, transmisiile de pe GSP TV. Detinatorii acestor site-uri prefera sa riste o amenda considerabila, in conditiile in care au un numar mare de vizitatori in zilele de meci si câstiga bani pe urma accesarilor. Primele site-uri care au transmis partide din Liga lui Mitica au fost descoperite si blocate. Au aparut insa unele noi, iar daca vor fi depistate, vor lasa locul altora. Fenomenul nu poate fi oprit de cei care au dat 102 milioane de euro pentru drepturile de televizare, iar asta este foarte rau pentru afacerea celor de la Antena 1 si RCS&RDS. Microbistii care au acces la Internet nu mai sunt disperati sa se aboneze la RCS ori la Digi TV, pentru ca vad partidele pe calculator. De asemenea, cei din generatiile mai in vârsta, care nu se pricep la „tehnica moderna”, s-au obisnuit deja cu un meci pe etapa. De fapt, s-au „reobisnuit”, ei prinzând si Epoca de Aur, in care se televizau doar derby-urile.

Amânari in solutionarea problemei

In ciuda acestei disfunctionalitati a planului gândit inainte de participarea la licitatie, RCS nu pare dispusa se cedeze. Trustul Intact nu este dispus sa ajunga la o intelegere cu ceilalti operatori de televiziune prin cablu in termenii doriti de acestia, astfel ca singura sansa ca meciurile sa fie vazute in toata tara este o intelegere cu televiziunea publica. „Le-am scris de doua ori de-a lungul timpului ca suntem interesati de acest lucru (…) nu am primit nici un raspuns. Consideram ca fotbalul nu poate lipsi de pe televiziuni. Intrarea pe o nisa este în defavoarea cetatenilor. Am vazut ca au afirmat ca sunt deschisi, asa ca am luat contact cu cei de la Camina si RCS“, a declarat presedintele TVR, Alexandru Sassu. De partea cealalta, nici Consiliul National al Audiovizualului nu are ce sa faca, pentru ca nu se poate implica intr-un contract privat, atâta timp cât Liga I nu a fost declarata, inca, de Parlament chestiune de interes national. Unii mai spera ca, pâna la urma, meciurile sa se poata vedea la toate televizoarele din tara. CNA a incercat sa medieze discutiile dintre operatorii de televiziune prin cablu, dar intâlnirea dintre factorii de decizie s-a tot amânat. Prima data, cu o saptamâna fata de data stabilita initial, pentru ca RCS&RDS sa aiba ragaz sa raspândeasca in tara un milion de antene parabolice care sa asigure o acoperire de 60 la suta. Acest lucru nu s-a intâmplat. In schimb, pe adresa presedintelui CNA, Rasvan Popescu, a sosit o adresa scrisa din partea reprezentantilor Intact in care s-a solicitat o noua amânare, cu doua zile. „Am primit o solicitare scrisa din partea Antenei 1 in care ne roaga sa amânam aceasta intâlnire, deoarece in ziua si la ora la care trebuia sa se desfasoare sedinta de la sediul CNA, au programata Adunarea Generala a Actionarilor. Am acceptat pentru ca doua zile in plus sau in minus nu prea mai conteaza”, a declarat Popescu. Desi intâlnirea a avut loc, nu s-a gasit solutia nici pâna in ziua de astazi.

Iesenii s-au revoltat impotriva bataii de joc

Microbistii din Iasi sunt printre cei mai suparati pe RCS&RDS, pentru ca Politehnica nu este televizata pe Antena 1 decât atunci când joaca impotriva Stelei sau a lui Dinamo. S-a luat in discutie chiar alungarea din oras a acestui operator de cablu. „Inspectorii pentru Protectia Consumatorului au aplicat firmei RCS sase amenzi si 19 avertismente. Nu mai stim ce sa facem, am decis sa facem un fel de referendum pe internet, anume iesenii sa-si dea cu parerea asupra inchiderii unitatii, la adresa de mail iasi@inspectorat.anpc.ro. Firma aceasta a dovedit rea-credinta si sfidare la adresa consumatorilor, a formulat in instanta 19 plângeri contraventionale impotriva proceselor-verbale de contraventie, 15 fiind respinse de justitie”, a declarat Valerian Selavastru, directorul Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorului.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.